Arhive etichetă: mincinosi

Homeopatia – o minciună periculoasă – Partea a 3-a

Mai întâi aş vrea să anunţ că am acutalizat episodul 2 cu câteva date ştiinţifice.

Promisesem  să vă arăt ce pericol ascunde homeopatia. Şi iată că în sfârşit am ajuns la articolul pentru care am compus întreaga serie, scopul fiind să explic atât istoria cât şi nivelul pericolului pe care îl prezintă o metodă de tratament inutilă, fără eficienţă dovedită dar cu suficient nume bun încât să păcălească mii, poate sute de mii de pacienţi pe an.

Ce voi prezenta în acest episod sunt discuţiile pe care le-am avut (pe email) cu homeopaţi din întreaga ţară. În interesul primirii unui răspuns corect am pozat într-un pacient sincer interesat de rezolvarea a două probleme specifice şi care au recomandări medicale concrete. De asemenea m-a interesat ca eficienţa homeopatiei în aceste două probleme să fie demonstrabil falsă, altfel riscam să intru pe teritoriul lui „dacă” şi „poate că”.

Trebuie să recunosc că nu am fost sincer şi nu am menţionat celor contactaţi faptul că răspunsurile lor vor fi primite de un om care nu crede că homeopatia este o terapie funcţională sau că aceste răspunsuri vor fi făcute publice. Vor afla însă imediat după publicarea articolului.

Continuă lectura

Anunțuri